fbpx
recenzie de carte

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata

Cate ore ati petrecut plangand? Cate zile ati avut, in care ati facut lucrurile mecanic, fara sa va puteti implica in ceva? Cate zile ati petrecut luptandu-va cu depresia, anxietatea, tradarea, pierderea persoanei iubite? Cate nopti ati pierdut, din cauza dezamagirilor?

Credeti ca acele ore si zile sunt pierdute, le-ati irosit in suferinta?

Opriti-va!

Nicio ora petrecuta in depresie, atacuri de panica sau lacrimi nu e irosita. V-au facut ceea ce sunteti azi: o persoana mai puternica.

Coperta-Zilele_noastre_care_nu_vor_mai_fi_niciodata

“Să trăiești înseamnă să simți, nu să treci prin întâmplări. Poți să treci prin întâmplări, dar să fii mort. Trăiești atunci când simți ceva față de întâmplările tale, nu când ele ți se întâmplă propriu-zis. Întâmplările fără mintea noastră sunt nule, lipsite de valoare.”

E un avantaj imens al nostru ca putem simti. Simtim iubirea, fericirea, ura si dezamagirea. Simtim suferinta si simtim vindecarea. Si e foarte bine ca e asa, pentru ca altfel am fi roboti.

Cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tine este sa imbratisezi simtirea, sa te agati de ea, sa o traiesti. Te defineste si cu cat intelegi asta mai repede, cu atat e mai bine.

Coperta_Rockstar

„Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata”, „Rockstar” si „Dresoarea” sunt cartile mele preferate scrise de Cristina Nemerovschi.

Sunt reale, sunt pline de trairi, sunt vii, pur si simplu.

In zilele noastre descoperim socul si negarea, primele stadii ale doliului, si daca ma intrebati pe mine, nu doar ale doliului, ci a mai multor lucruri.

Rockstar vine cu furia. Oh, si ce furie! O dezlantuire sexy a unui star rock plin de resentimente.

Abia dupa ce citim Dresoarea, ajungem in cusca leului, trecem impreuna cu personajul prin viata si foarte aproape de moarte, ajungem sa descoperim si acceptarea.

“Noi suntem învingătorii. 

Cei în interiorul cărora s-a stricat ceva, așadar s-a trezit. 
Cei care simțim totul. Cei pe care ne rănește fiecare zi, cu fiecare clipă pe care o aduce. 
Cei vulnerabili și curajoși. Cei fără limite. Cei care înțelegem, noi cei care suntem pe de-a-ntregul în fiecare întâmplare din viața noastră. 

Actorii ei, nu spectatorii. 

Cei care schimbăm. 

Noi, cei care trăim pentru a simți, oricât de periculos s-ar dovedi într-un final asta.” 

Aceste 3 carti, pe langa faptul ca sunt foarte misto, au un uimitor efect terapeutic.

Coperta-Dresoarea

Haideti sa va spun si cam despre ce e vorba in fiecare, ca stiu ca va e lene sa googaliti.

Zilele…:

„În ziua în care se internează în sanatoriu pentru a-și depăși tulburările de anxietate și pentru a se împăca odată pentru totdeauna cu o traumă din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap că se va îndrăgosti fulgerător de un tânăr misterios și fascinant, dar cu care nu poate fi împreună. (…) O scriitoare depresivă cu tendințe de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescentă bipolară, un puști rebel și… Ana, care nu-și dorește decât să se regăsească. Împreună sunt Învingătorii.”

Rockstar:

„Storm are 21 de ani si este solistul unei trupe rock in plina ascensiune. E rebel, adorat de fani, charismatic, invidiat, dar o trauma din trecut il face sa nu se poata bucura pe deplin de viata care, privita din afara, pare perfecta. Cand hotaraste, dupa un concert si un after party dezlantuit, sa plece in cautarea Lolei – The Punk Rock Goddess, idolul sau –, spera ca ea sa-l ajute sa-si regaseasca drumul. Dar calatoria alaturi de Lola se va transforma in ceva neasteptat, care il face sa inteleaga tot mai multe despre muzica, fani, idoli, moarte, pierderi si mai ales despre lupta cu demonii tai. Pentru ca, la final, „tot ce conteaza e sa ramai in viata“.”

Dresoarea:

„Ludmila, o tanara dresoare de lei si tigri din Ucraina, vine sa lucreze la circul din Bucuresti. Cu multe sperante, dar si cu un trecut tulburat si apasator, ea imprumuta prenumele celebrei Lidia Jiga, a carei poveste o fascineaza. (…) Demonii interiori scot insa coltii pe nepregatite, iar trecutul revine violent si pustiitor, amenintandu-i viata. “Ludmila, unde ai fost intre 15 si 16 ani?” este intrebarea care o bantuie.”

Cand am citit si ultima pagina din „Dresoarea”, am plans. Mult. Si abia atunci mi-am dat seama ca e o legatura intre aceste trei carti. Ele descriu un tot unitar, chiar daca sunt povesti diferite. Dupa ce am citit ultima pagina, am imbratisat acceptarea si am inteles ca ceea ce s-a intamplat nu poate fi schimbat si ca depinde doar de tine ce vrei sa faci cu intamplarile nasoale, cu sentimentele negative, cu depresia: vrei sa le lasi sa te acapareze, sau vrei sa le dai la o parte si sa iti vezi de viata ta?

Recomand aceste carti, sa fie citite exact in ordinea in care au fost ele scrise.

Sunt eliberatoare, sunt misto, sunt epice!

Un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: