fbpx
calatorii,  Random prin viata

Cum am facut autostopul

Dragilor, daca imi e frica de ceva in viata asta, imi e frica de „ia-ma, nene!”. Si de paianjeni. Si de gandaci. Si de incalzirea globala. Ma rog, ideea e ca numai gandul de a face autostopul ma infioara.

Asa ca urmatoarea poveste va fi poate amuzanta pentru voi, dar pentru mine nu a fost.

fa7b3d199f8b58f38ebc0d41677ba380
sursa foto: pinterest

Vara ce tocmai a trecut am fost la tara, in vizita la o ruda. Pentru a ajunge din Bucuresti la ea si inapoi, trebuia sa iau maxi-taxi. Trecand peste manelele la maxim si mirosul pregnant de ceapa si transpiratie, drumul a fost ok la dus.

M-am relaxat o zi la tara, in hamac si a venit vremea sa ma intorc acasa. Conform programului pe care il aveam, erau doua maxi-taxi: unul la 17 si unul la 17:30. Am pornit agale spre centrul satului, sa astept maxi. Cum a ajuns, imi zice o femeie care vindea rosii pe marginea drumului: „Maica, tocmai a trecut maxi!”

‘Ai, sa-mi bag!

Caldura mare, simteam ca ma topesc molecula cu molecula. M-am dat mai  la umbra si pune-te pe asteptat. Speram sa vina cel de la 17:30. Si spun speram, pentru ca nu se respecta tot timpul programul, din pacate.

Dar cum stateam eu pe o piatra la umbra, iata ca se zareste printre pomi, marele, grandiosul, maretul…..maxi-taxi! Cu 20 de minute mai devreme decat trebuia. Ce noroc pe mine!

inchirierimicrobuzeautobuze

Ii fac cu mana, ca sa fiu sigura ca opreste in statie. (legea junglei pe acolo, nu intrebati!).

Opreste. Ma urc. Ii platesc 9 lei, cat trebuia si ma duc sa ma asez pe scaun. Soc si groaza! Maxi-taxi era gol. GOL! Doar eu si soferul.

Ma sucesc, ma rasucesc, si imi incolteste in suflet panica: asta o fi maxi sau nu?

Ma uit prin geam, incercand sa citesc invers afisul de pe parbriz. Si, spre disperarea mea, nu scria Bucuresti-Comana! Scria mare CURSA OCAZIONALA!

Ca m-am cacat pe mine e putin spus. M-am injurat in gand pentru ca nu port nenorocitii aia de ochelari, asa cum ar trebui si mi-am luat inima in dinti si l-am intrebat pe sofer:

-Mergeti la Bucuresti?

-Da, zice el senin.

Apoi, cu panica in gat, am pus cea mai inteligenta intrebare din viata mea:

-Nu va suparati, dumneavoastra suteti maxi-taxi?

-Merg la Bucuresti.

Raspunsul asta nu ma satisfacea. Pentru ca nu ma urcasem in maxi-taxi. Mergeam cu „ia-ma, nene!”. EU!

Si atunci am facut ce orice persoana adulta, care isi poate purta singura de grija ar face: am sunat-o pe mama.

-Hei, mama, uite eu sunt pe drum, nu am luat maxi-taxi, merg cu un domn care spune ca merge la Bucuresti, da, uite acum sunt pe la pod…..acum sunt la celalalt pod…acum sunt la Jilava…..ce daca ai treaba, stai la telefon. STAI LA TELEFON!

42700890_2067565370221871_4599850553143459840_n

Asa am calatorit, cu mama in telefon. Pe parcus, s-au mai urcat si altii, unii la fel de confuzi la mine, altii obisnuiti cu nenea asta, care aparent facea curse ocazionale pe traseul Bucuresti-Comana si retur si profita de ocazie sa mai faca o spaga.

Cand am coborat de acolo, ziceai ca am scapat din cursa catre Iad. Niciodata n-am fost mai fericita sa vad statia de la Progresu. Ajunsesem in Bucuresti! Vie!

Daca aveti impresia ca de atunci am inceput sa port ochelarii, va inselati. Se pare ca pur si simplu nu ma invat minte.

Asta a fost povestea cu maxi-taxi, pana data viitoare, stay chill si aveti grija cu ce calatoriti!

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: