fbpx
superblog

Haideti sa coloram lumea copiilor bolnavi!

Dragilor, nu v-am spus pana acum, dar am umblat ceva prin spitale, cand eram adolescenta. Nimic grav, dar, cand ai 17 ani si vrei sa fii la fel ca toti ceilalti si sa te integrezi, sa umbli prin spitale, sa stai internat si sa faci analize peste analize, pare a fi o drama care nu se mai termina.

Si ca sa va dati seama cat de dramatic vedeam lucrurile atunci, va las poezia asta, pe care am scris-o cand aveam 19 ani:

 

Spital

Albii pereti cu negre zabrele,

Se posteaza falnic, in rugile grele

Ca un ucigas ascuns in umbre,

Ucigas al tineretii mele sumbre.

*

Peretii lugubri creau in mintea mea

Fantasme nevrotice in noaptea grea.

Aerul de plumb, mirosul acru-amar,

Parfumul vag de scoarta de artar,

Linistea, suspinele, tacerea latenta,

Ma umpleau cu senzatia de moarte iminenta.

*

Pustii, albe si lungi coridoare

Ucid visele, isi ascund fata de soare.

Si azi ma-nfioara amintirea lor

Ce strabate prin timp, ca intr-un decor.

Am intalnit in aceasta perioada a vietii mele, tot felul de oameni: cadre medicale extraordinar de reci, asistente empatice, calde si blande, pacienti deprimati, mame care nu stiau ce se intampla cu copiii lor.
Spitalele mi s-au parut atunci o lume rece, lipsita de sentimente, o lume in care durerea si frica predomina.
43070667_1872655066152062_74837954001895424_n
sursa foto: ehalate . ro

In acel univers sumbru, asa cum il vedeam eu atunci, sa vezi o pata de culoare, o vorba buna sau un zambet erau daruri ceresti pentru noi, copiii care ne plimbam pe holurile alb-galbene, intrebandu-ne de ce ni se intampla noua.

 

Nu imi amintesc prea mult momentele in care s-a tipat la mine, sau in care am fost dusa dintr-un cabinet in altul fara sa stiu ce se intampla, subconstientul meu a avut grija sa inghita pentru totdeauna amintirile dureroase din acea perioada, sa nu le permita sa  ma bantuie.

 

Insa imi amintesc asistenta care purta mereu un halat colorat si un zambet cald. Imi amintesc de doctora rezidenta care ne consulta intr-un salon si i-a spus asistentei, zambind complice la noi, sa inchida usa, pentru ca urmeaza sa fim „sexy balamuc”.
Inteleg acum, adult fiind si privind in urma, ca medicii sunt si ei oameni, ca sunt stresati, obositi si uneori nu au rabdare. Inteleg ca sunt cufundati in problemele  lor si uita sa zambeasca unui copil de 17 ani care asteapta rezultatul unui test pentru a afla daca are sau nu diabet.

 

Dar mai inteleg si faptul ca e important sa transmiti o energie cat mai buna si cat mai pozitiva pacientilor. Ca atunci cand lucrezi cu copii, poti alege sa porti halate medicale cu imprimeuri, asa cum facea acea asistenta pe care nu o voi uita probabil niciodata. Nu imi amintesc nici cum o chema, nici cum arata. Dar imi amintesc faptul ca avea bluze medicale  cu imprimeuri: unele erau cu fluturi, altele cu flori sau modele vesele.
42264906_1857858737631695_2345843852117540864_n
sursa foto: ehalate . ro

Cred ca atunci cand esti pacient, devii brusc copil: esti nesigur, fragil emotional si dependent de altii. In acele momente, o pata de culoare, un zambet, sau pretiosul, dar atat de rar intalnitul „totul va fi bine”, venite din partea unui cadru medical, pot aduce lumina intr-o lume devenita brusc prea gri si pot schimba vieti.

Cred ca oricine isi poate procura foarte simplu astfel  de halate, dintr-un magazin online de costume medicale si echipamente de lucru. Poate voua, ca si medici/asistente/infirmiere nu vi se pare ca ar face o diferenta, insa credeti-ma, o va face!

 

De fapt, daca as fi directorul unui spital, as instaura tinuta obligatorie: sa fie colorata, sa fie  draguta si sa fie insotita de un zambet!
Imi amintesc exact ca primul medic stomatolog la care am rezistat fara sa fac un atac de panica, avea un halat medical roz. Iar cel mai in varsta si mai cald cu putinta medic la care am fost, avea un halat verde si in jur de 75 de ani. M-a primit, desi aveam 20 de ani, iar el era medic pediatru. Si mi-a spus „ai trecut tu si prin mai rele, n-o sa te doboare asta!”. Cateva cuvinte simple, pe care nu le voi uita.

 

Sunt multe lucruri care ar trebui definitiv schimbate in spitalele de stat din Romania. Sunt multe neajunsuri, iar noi suntem atat de mici in comparatie cu ele! Nu putem face multe.

 

Dar uneori, lucrurile marunte conteaza extraordinar de mult.

 

Haideti sa coloram spitalele cu halate colorate! Haideti sa coloram lumea copiilor bolnavi!

 

Articol scris pentru SuperBlog 2018

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: