fbpx
Random prin viata

Rautatea umana loveste din nou

Rautatea umana loveste din nou

Dragilor, intr-o zi cred ca o sa imi pierd definitiv si iremediabil increderea in oameni.

Contextul asta imi amiteste de ce spunea Cristina Nemerovschi in Sange Satanic: “Dacă aş avea posibilitatea de a schimba lumea şi de a o salva, nu aş face-o. Aş da foc cu voluptate universului, aşa cum dai foc unei biserici de carton, pentru că de atâtea ori m-a sedus şi apoi m-a dezamăgit cu brutalitate.”

girl-690327_1920.jpg
sursa: pixabay

Sa va povestesc ce m-a adus in starea asta….

Astazi, doi colegi de la firma unde lucrez au fost concediati. Nu vreau sa comentez despre motive, sau daca a fost pe drept sau nu, pentru ca nu e treaba mea si in plus, sunt convinsa ca exista doua fete ale monezii.

Insa, da, m-a afectat.

M-a afectat pentru ca mi s-a amintit ca niciun job nu e 100% safe si nimeni nu e de neinlocuit.

M-a afectat, pentru ca managerul era prea putin afectat.

M-a afectat, pentru ca m-am gandit la ei, pe ce drum vor porni si ce vor face.

Dar poate cel mai rau m-a afectat reactia celorlalti colegi.

Bai, nu ca se bucurau! Jubilau!

Ca sa intelegeti, nu a mai fost asa o atmosfera de rasete si voie buna la noi in birou de la Secret Santa. Si m-a scarbit extraordinar de tare.

Pentru ca, de ce….de ce sa te bucuri de raul altuia?

Cum poti sa faci glume si sa razi, fara sa te gandesti macar o secunda cum e pentru ei? Pentru tine a fost o zi frumoasa la birou, nu? Te-ai distrat si a trecut ziua mai repede. Dar pentru ei cum a fost? Probabil le-a cazut cerul in cap. Dar da, tu razi in continuare, sa nu te afecteze!

Nu am avut mari tangente cu ei, fiind de la alt departament, dar iata ce stiu:

Unul din ei are 50 si ceva de ani. Nu are copii de crescut, adica ii sunt mari copiii, macar nu va avea stresul ca nu are ce sa le dea sa manance. Insa la varsta lui, sansele sa isi gaseasca alt job sunt foarte mici, ca sa nu zic inexistente, pentru ca mai are mai putin de 10 ani pana la pensionare. Probabil, negasind in alta parte, va trebui sa se pensioneze anticipat si sa traiasca supravietuiasca cu cateva sute de lei pe luna.

Celalalt e mai tanar, in jur de 40 de ani. El mai are sanse sa isi gaseasca altceva. Insa el are doi copii, scolari. Cum va merge el azi acasa, sa le spuna copiilor si sotiei ca nu mai are job? Ce e in sufletul lui?

Intrebarile astea ma macina, dar si mai tare ma macina faptul ca pe colegii mei nu ii macina deloc. Din contra, li se pare funny!

E funny cum se distruge viata unui om (poate din vina lui, poate nu- am zis, nu comentez)!

Sunt scarbita de lipsa totala de empatie a oamenilor. Si uneori ma intreb daca sunt eu stricata; poate prea sensibila, poate prea empatica?

E ceva in neregula cu mine, sau cu lumea din jur?

2 comentarii

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: