fbpx
Random prin viata

De ce nu l-am suferit niciodata pe Eminescu

De ce nu l-am suferit niciodata pe Eminescu

Eminescu, cel mai mare poet PE CARE l-a dat Romania (PE CARE! Se aude pana la Ministerul fuck*ng Culturii?) nu a fost niciodata printre preferatii mei.

Eminescu.jpg
sursa: wikipedia

Mi-a placut mult Bacovia, ale carui metafore transmiteau emotii puternice. Morbide, dar puternice.

Mi-a placut Cosbuc, pentru ca reusea sa ma faca sa plang la poezii precum „El Zorab” sau „Trei, Doamne, si toti trei”. Pe bune, daca te simti incarcat sufleteste, citeste una dintre poeziile astea. Vei trage o repriza buna de plans, apoi te vei simti mai bine.

Mi-a placut si Nicolae Labis, pe care l-am descoperit dupa ce am citit o parodie extra vulgara facuta dupa „Moartea caprioarei”.

Mi-a placut foarte mult Virgil Carianopol, care scria despre viata, greutati si identitate, foarte true asa, si fara prea mult bullshit.

Dar nu l-am suferit pe Eminescu, cu metaforele lui prea incalcite si atat de profunde, ca nu le intelege nici dracu’ nimeni. Am urat Luceafarul si tot ce am citit dupa el, din cauza limbajului de lemn, si din cauza ca mi se parea ca tot ce transmite e fortat, nenatural si de o tristete scremuta.

L-am urat pe Eminescu, si Eminescu s-a razbunat.

In liceu, eram printre cei mai buni elevi din scoala la Limba Romana. Iubeam sa compun texte argumentative si comentarii (da, le compuneam, nu le invatam mecanic, iar pentru asta ii voi ramane recunoscatoare profesoarei, care nu ne-a pus sa tocim)  si imi doream sa dau la Litere.

Aveam in mare parte numai note de zece la romana si eram sigura ca la BAC o sa iau cel putin 9.

La proba orala luasem 9.50, asa ca m-am dus super increzatoare si relaxata la proba scrisa, ca ce se poate intampla?

Ce se poate intampla?

Fuck*ng Luceafarul se poate intampla! De fuck*ng Eminescu! Pentru ca….de ce nu?

La revedere, vis de a intra la Litere! Cu 7.50 la romana in BAC, nici nu am incercat.

Poate o sa aruncati cu rosii stricate, dar eu personal, in calitate de om simplu si normal, fara pretentii de critic literar, nu consider ca Eminescu e cel mai mare poet PE CARE l-a dat Romania.

Eu atat am avut de zis, pana data viitoare stay chill si…uite, iti las o poezie frumoasa mai jos. (care nu ii apartine lui Eminescu)

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

Volumul Inedite 1966

Din viaţă – Virgil Carianopol

Si inca una:

Eram singur. Cineva de-afară
Mi-a bătut în uşă pe-nnoptat.
M-am săltat cu greu din aşternuturi,
Ca din morţi, atunci când eşti sculat.

– Hai, deschide! mi-a strigat din stradă
Glasul său de aur şi de vis.
Bâjbâind cu cheile în mâna,
Am împins zăvorul şi-am deschis.

O lumină-naltă, zâmbitoare,
A privit la chipul meu zbârcit,
Apoi lung la părul alb ca neaua,
De furtuna vieţii viscolit.

– Cine eşti! Am întrebat-o-n şoaptă,
Ai ceva cu mine? Vrei ceva?
– Eu sunt Fericirea, mi-a spus dulce,
Şi-am ajuns acum la dumneata.

Am zâmbit privind-o cu tristeţe,
Am tras grabnic uşa şi-am plecat,
A bătut ea-n urmă şi mai tare,
Dar am fost şi eu neînduplecat.

Ce puteam să fac? Venea zadarnic.
Troienit de vreme şi pustiu
Am trimis-o alături, la un tânăr.
Pentru mine prea venea târziu.

Prea târziu – Virgil Carianopol

sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *