fbpx
Random prin viata

Mi-am amintit de ce iubesc cartile

Dragilor, in urma cu cativa ani, citeam foarte mult. Adica, foarte mult raportat la cat se citeste, in medie, in Romania. Citeam una sau doua carti pe saptamana.

Nu am fost niciodata adepta cartilor greoaie si am urat cu ardoare clasicii, cu cateva exceptii.

Nu imi plac nici limbajul greoi, de lemn, nici descrierile intinse pe zece pagini, asa ca citeam carti de genul „Jocurile foamei”, „Divergent”, „Labirintul” si variatiuni pe aceeasi tema.

Ma enerveaza cartile greoaie, exceptie facand „Urzeala tronurilor”, pentru ca GOT e GOT, nu discutam.

Din cand in cand, alegeam ceva un un strop de filosofie, cum ar fi Paulo Coelho sau Gabriel Garcia Marquez, nimic mai greoi de atat, sa nu ma doara capul. 🙂

Am devorat cu placere orice carte scrisa de Cristina Nemerovschi, preferata mea fiind „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata„.

Insa, in ultimul timp, pierduta cumva intre joburi, proiecte si ocazional un serial pe Netflix, nu am mai citit. Inca mai am carti cumparate primavara trecuta, pe care nu le-am citit inca.

Ultima carte citita cred ca a fost „Sezonul accidentelor” de Moira Fowley-Doyle si am terminat-o prin august sau septembrie 2018.

M-am indepartat de citit asa cum te indepartezi de unii prieteni: nu va certati, nu e nicio problema intre voi, pur si simplu aveti alte prioritati.

Astazi eram pe la Romana, in drum spre un interviu, cand m-a sunat tipa, putin panicata, putin spasita, ca ma roaga sa mai intarzii 15 minute, pentru ca s-au decalat interviurile. Ok, nu-i problema, zic. Afara ploua in draci si era frig. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta….unde sa ma duc eu sa pierd 15 minute?

As fi intrat in McDonald’s, imi suradea ideea, dar am zis sa nu imi bag picioarele in ea de dieta chiar in halul asta. Apoi mi-am amintit de Carturesti Verona. Era in drum, asa ca am mers acolo.

M-am plimbat prin salile calde in tihna, odihnindu-mi privirea printre carti. Am atins cartile citite, pe care le am si eu in biblioteca, mangaind usor coperta, de parca as fi salutat niste prieteni vechi. Am rasfoit mai multe titluri care mi s-au parut interesante, am citit cateva pagini. Am respirat profund mirosul de carti si de ceai, simtind cum imi invadeaza narile si imi da o stare de liniste si zen.

Si mi-am amintit de ce iubesc cartile: pentru starea de pace interioara pe care ti-o da cititul, pentru mirosul paginilor- cea mai buna aromaterapie- pentru sentimentul ca atatea lumi, suflete si destine stau acolo, ascunse intre pagini, asteptandu-te sa le descoperi.

Pentru placerea de a te pierde in ganduri care nu sunt ale tale, pentru emotia de a descoperi personaje interesante si minti sclipitoare, pentru senzatia pe care o ai cand descoperi ca exista persoane care gandesc la fel ca tine, simt la fel ca tine; pentru recunostiinta ca acele persoane au decis sa scrie si sa publice povestile care acum au ajuns la tine sa te scoata din realitatea plina de griji, sa iti panseze ranile, sa iti vindece sufletul.

M-am dus la Carturesti sa pierd 15 minute, dar am castigat un sentiment minunat.

Nu am cumparat nimic. Am mai respirat inca o data mirosul acelor suflete ascunse intre pagini si am iesit.

Am pus insa ochii pe o carte: Oscar si Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt. Ma voi intoarce cu siguranta sa o cumpar.

Pana atunci, ma uit sa vad ce am necitit prin biblioteca.

Si inca ceva: iti multumesc, bai Carturesti, ca nu oferi doar carti, ci si experiente!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: