fbpx
calatorii,  superblog

Prima mea vacanta

Dragilor, cine nu iubeste vacantele?

Entuziasmul planificarilor, emotia pregatirilor, nerabdarea de a ajunge…toate acestea sunt trairi dragi sufletelor noastre.

E usor sa te pierzi in task-uri, deadline-uri si responsabilitati. Stresul si rutina de zi cu zi construiesc parca in jurul nostru peretii compacti, care ne sufoca si ne impiedica sa fim noi. Iar evadarea dintre acesti pereti este exact ceea ce avem nevoie pentru a ne simti din nou bine. Vacantele sunt hrana sufletului.

Vacantele ne alimenteaza cu energie pozitiva si ne incarca bateriile, de aceea cred ca dreptul la vacanta ar trebui garantat prin Constitutie.

sursa foto: Christian Tour

Prima mea vacanta

Imi amintesc cu drag prima mea vacanta. Nu cred ca voi uita vreodata bucuria pe care am simtit-o atunci cand mi-a spus mama ca vom merge intr-o vacanta la mare. Avem sase ani si nu vazusem inca marea. Mi se citise despre ea in povesti, vazusem poze, ascultasem povestiri ale prietenilor mei de la bloc si abia asteptam sa cunosc, sa simt ,sa vad intinderea de apa inspumata, care ma fascina.

In ziua plecarii, m-am trezit cu mult inainte sa sune ceasul. Ati observant ca oricat ne-ar fi de greu sa ne trezim dimineata, atunci cand mergem in vacanta, nu avem nicio problema in a ne trezi? Nerabdarea alunga orice urma de somn si ne da, parca, un plus de energie.

Am ajuns in Gara de Nord mult, mult prea devreme. Atat o batusem la cap pe mama sa plecam mai repede din casa, incat a cedat, pana la urma.

Din momentul in care m-am urcat in tren, am fost fascinata. Si cu toate ca exista mijloace de transport mai rapide si poate mai confortabile, trenul, cu aerul lui de poveste, a ramas si astazi preferatul meu.

sursa foto: pixabay

Semnalul sonor de plecare a trenului din statie, culoarul ingust, placerea de a privi pe fereastra la peisajele pe care le las in urma, emotia cu care cobor la destinatie, cuprinzand cu privirea locul in care am ajuns, toate acestea creeaza in sine o poveste, o experienta, un sentiment. De aceea, eu iubesc trenurile.

Am stat cuminte tot drumul, lipita de fereastra, incercand sa memorez toate locurile prin care treceam. Insa la un moment dat, mi-am amintit ce imi spusese mama: ca vom calatori cu clasa I. Asa ca am intrebat-o unde e clasa I. Ma asteptam sa vad copii in uniforma si o doamna invatatoare care ii conduce la locurile lor. M-a lamurit mama, incercand fara rezultat sa isi mascheze amuzamentul, ce este clasa I.

Ajunse la destinatie, a tinut sa imi explice si ca la Mamaia nu vom intalni neaparat o mamaie. M-am declarat multumita.

Imi amintesc si acum unde ne-am cazat: Hotel Lido, camera 105.

Nu vi se pare ciudat cum uitam tot felul de lucruri de-a lungul vietii, iar pe altele le pastram nealterate, parca vesnic vii? Am uitat o mare parte dintre definitiile, formulele si lectiile invatate in scoala, uit aproape zilnic sa duc gunoiul, dar imi amintesc foarte clar, de parca ar fi fost  ieri, cum arata Hotelul Lido si camera 105.

fotografie din arhiva personala

Ajunse la mare, prima data am sesizat mirosul: puternic, sarat, viu. Mirosea a curat, a libertate, a viata. Am respirat profund, iar si iar, vrand parca sa il pastrez, sa nu ii mai dau drumul.

video
din arhiva personala

Apoi i-am auzit zbaterea: sunetul valurilor lovindu-se de tarm, cantand propriul cantec suierat, pe care multi il aud, dar putini il inteleg. Daca stai cu ochii inchisi, ascultand marea, incepi sa intelegi de ce credeau oamenii in sirene. Vuietul acela suav, dar puternic, parca vine din alta lume; o lume a adancurilor, plina de mistere, unde nu pare atat de greu de crezut ca pot locui fiinte de poveste.


fotografie din arhiva personala

Am deschis ochii si am vazut-o: intinderea de apa albastra, vesnic in miscare, dansand propriul vals. Atat de fragila, si totusi atat de puternica. Rece, si totusi, calda. O capodopeda a naturii, o forta care domneste peste timp si o dovada a faptului ca ea, natura, e infinita.

Abia cand am simtit nisipul cald gadilandu-mi talpile, mi-am dat seama ca fug. Alergam catre ea, catre mare. Valurile acompaniau bataile inimii mele: poc, poc, poc! Stropii reci mi-au inviorat trupul, mintea, spiritul..si atunci am stiut ca marea va ramane iubirea mea cat voi trai si dupa aceea.


fotografie din arhiva personala

A fost o vacanta frumoasa, cu emotii, sentimente si amintiri ce au domnit peste ani. Iar cand am ajuns acasa, am putut spune: da, am vazut marea. Ne cunoastem, suntem prietene.

De fapt, de-a lungul timpului au fost multe momente in care am crezut ca noi doua suntem la fel: fragile, dar puternice, la indemana oricui, si totusi pline de mister, marginite ca trup, dar infinite ca spirit.

Ne-am revazut de multe ori de-a lungul anilor, de fiecare data cu aceeasi emotie. Si intotdeauna, despartirea a fost dureroasa.

Asa ca de fiecare data cand ajung acasa, dupa o vacanta la mare, primul gand este sa incep sa imi planific urmatoarea vacanta.


fotografie din arhiva personala

Pentru vara aceasta am in minte o vacanta cu Christian Tour in Eforie Nord, la Hotel Excelsior. L-am ales pentru ca se afla la 50 m de plaja si accepta animale de companie.

Abia astept sa las acasa grijile, sa impachetez doar gandurile bune si sa plec la mare!

V-am facut pofta de vacanta? Foarte bine, omul muncitor isi face vara sanie si iarna caruta, iar cel organizat isi planifica din timp vacanta, asa ca puteti incepe sa va uitati peste oferte. Si daca tot faceti asta, nu uitati: Christian Tour susține Dreptul la vacanta!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019 

4 comentarii

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: