fbpx
calatorii,  superblog

O vacanta cu…aventuri

Dragilor, toti iubim vacantele, fie ele lungi sau scurte, in Romania sau in strainatate, alaturi de familie sau de prieteni. Cred ca fiecare dintre noi pastreaza cu drag in suflet amintirea celei mai frumoase vacante.

Insa nu despre cea mai frumoasa vacanta vreau sa va povestesc astazi, ci despre cea mai…aventuroasa.

O vacanta cu…aventuri

Abia implinisem douazeci de ani si imi doream foarte mult sa merg la munte, macar pentru doua zile. Fusesem la munte o singura data, cand eram destul de mica, si nu imi aminteam prea multe din acea vacanta.

Asa ca am stabilit impreuna cu trei prieteni buni, sa mergem doua zile la munte. Pentru ca ne doream sa traim adevarata experienta…muntomana si, intre noi fie vorba, nu aveam un buget prea mare, am decis sa mergem cu cortul.

sursa foto: autogedal

Zis si facut: am montat cutia pentru portbagaj suplimentar pe capota si am inceput sa indesam paturi, perne, o plapuma…

Pentru ca, vedeti voi, noi nu stiam nimic despre camping. Si am fost sufiient de…sa zicem naivi, incat sa nu ne documentam absolut deloc. In mintea noastra, instalam cortul, puneam plapuma in el, asezam pernele si patura, si dormeam ca un bebelus in leagan.

Am atasat si un suport biciclete la masina, unde am pus cele patru biciclete, in ideea ca vom face o plimbare foarte placuta, pe munte, cu bicicletele.

Astfel „blindati”, am pornit. Drumul a fost placut: am ascultat melodii de munte, am povestit, am glumit. Eram toti foarte entuziasmati de mica vacanta ce urma.

Era o zi calda de toamna…vreau sa zic, in Bucuresti, pentru ca in Sinaia ploua, era frig si o umezeala care iti intra in oase si te facea sa te simti ca o muratura in borcanul bunicii.

Ne-am plimbam atat cat am putut, pe jos, pentru ca de bicicleta nici nu se punea problema pe vremea aia, mai ales ca noi aveam biciclete de oras, care nu ar fi facut fata terenului de munte.

Uzi pana la piele si obositi dupa plimbarea noastra fantastica,  ne-am oprit la un restaurant, sa mancam. Cred ca fiecare dintre noi isi dorea sa schimbam planul si sa ne cazam la o pensiune, dar fiecare dintre noi era prea mandru ca sa se declare invins.

Asa ca am mers sa instalam cortul. Ne-am petrecut seara in cort, zgribuliti de frig, dar demni si mandri de vacanta noastra „minunata”.

Socoteala de acasa…

fotografie din arhiva persoanala

Aparent, o plapuma si trei paturi nu sunt suficiente ca sa iti tina de cald in cort, la munte. Mult mai tarziu am aflat si eu ca ai nevoie de izopren, sac de dormit si preferabil o saltea gonflabila. Dar in acea seara, dupa cateva ore de tremurat, ne-a venit o idee salvatoare: hai sa ne mutam in masina!

Si asta am facut. Am lasat cortul in voia sortii si ne-am urcat in masina, unde am dat drumul la caldura si am reusit, pentru prima data in cateva ore, sa ne incalzim. Asa ca am decis, pe loc: vom dormi in masina!

Cum am reusit noi, patru persoane adulte, sa dormim intr-o masina, e greu de explicat. Sa spunem doar ca expresia romaneasca, „claie peste gramada” ar descrie destul de bine situatia.

Porc sau urs? Aceasta e intrebarea…

fotografie din arhiva persoanala

In mijlocul noptii, m-am trezit panicata, pentru ca ceva zguduia masina. Initial am crezut ca e cutremur, dar cand m-am uitat pe geam, am vazut doua labe de animal, proptite in portiera. Am tipat, asa cum doar o fata speriata poate sa o faca, iar animalul a fugit. S-au trezit si prietenii mei, buimaci si speriati de tipatul meu de domnita la ananghie.

„Ce a fost?”

„Ce s-a intamplat?”

„A fost ursul?”

Pai, nu stiu. Si nu vom afla niciodata.

Aproape de locul unde campasem noi, era o ferma de porci. Iar acei porci se plimbau liberi si nestingheriti prin zona, de parca ar fi fost la ei acasa. Ma rog, erau la ei acasa.

fotografie din arhiva persoanala

Unul dintre prietenii mei era convins ca animalul care a zguduit masina era un porc. Ceilalti doi, nu erau foarte siguri ca a fost intr-adevar un animal, si nu am visat eu. Iar eu…nu stiu. Era intuneric si nu stiu exact ce am vazut. Dar stiu ca nu am mai dormit nicio secunda in noaptea aia.

Dimineata, am strans repede cortul si restul lucrurilor si am pornit spre casa. Pe drum, nu am mai ascultat cantece de munte si nici nu am vorbit despre vacanta noastra „minunata”.

Eu ma tot gandeam ce noroc am avut, ca am ales sa mergem cu masina. Nu de alta, dar am vrut la un moment dat sa propun sa mergem cu trenul.

„Si, ia zi, cum a fost in vacanta?” ma intreaba mama, ajunsa acasa.

„Sa zicem ca a fost o vacanta cu…aventuri. ”

Articolul „O vacanta cu…aventuri” a fost scrisa pentru  Spring SuperBlog 2019.

 

 

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *