fbpx
superblog

Iubirea te ridica, dar tot iubirea poate sa te doboare

Era o toamna calda si placuta. Frunzele se desprindeau aproape cu tandrete de crengi, de parca le-ar fi daruit un ultim sarut, si cadeau lin pe pamant. Vantul adia placut, dar tot mai rece, prevestit iarna ce avea sa vina. Paseam incet pe pavajul din gara, tragand dupa mine valiza mare si grea. Numaram bucatile de pavaj, pe masura ce calcam pe ele. „Unu, doi, trei….s-a terminat. De data asta, s-a terminat pe bune. Nu te gandi la asta! Patru, cinci…”

Am iubit intotdeauna trenurile. Cu aerul lor vintage, ma transportau de fiecare data intr-un peisaj de poveste, unde nimic rau nu ti se poate intampla. Acum, insa, nu mai era asa. Ma gandeam ca acest sentiment al meu fata de trenuri se va schimba pentru totdeauna. Le voi asocia mereu cu ziua in care noi ne-am despartit, cu ziua in care el a decis ca nu mai poate suporta schimbarile mele bruste de comportament, obsesiile si gelozia mea. Asta este ziua in care am pierdut tot ce aveam mai drag, mai pur, mai scump pe lume. Nu il pot invinui, sunt o persoana greu de suportat si reusesc mereu sa ii ranesc pe cei dragi. Stiu asta, dar din pacate nu ma pot schimba. Nu e ca si cum nu as incerca, dar dintr-un motiv inca necunoscut mie, nu reusesc.

Ajunsa pe peron, mi-am pironit privirea pe ceasul mare si batut de vreme. Mi-as fi dorit ca secundele si minutele sa treaca mai repede, sa vina trenul, sa ma urc in el si sa plec…sa treaca mai repede aceasta zi, atat de dureroasa. Dar in acelasi timp, mi-as fi dorit ca timpul sa stea in loc, sa inghete pentru totdeauna, sa raman doar eu cu durerea mea, pentru ca o voce intunecata din mintea mea imi spunea ca nu am dreptul, nu merit sa ma vindec.

sursa foto: Unsplash

O mana rece si puternica m-a apucat de incheietura. Probabil, imi mod normal as fi reactionat imediat, dar acum eram prea deprimata, prea amortita. Sau poate, o mica parte din mine stia ce va urma. O mica partea din mine cunostea prea bine pielea usor aspra si cutele din palma, cunostea acea strangere ferma, dar blanda. Dar nu indraznea sa creada.

Speranta a inceput sa infloreasca in sufletul meu, dar nu as fi vrut sa ii dau voie sa o faca, pentru ca daca ma inselam, durerea ar fi fost mult mai groaznica. In final, curiozitatea a castigat si mi-am intors privirea. Inima a inceput sa bata cu putere si ochii si s-au umplu de lacrimi…de fericire? De teama? De vinovatie? Nici eu nu mai stiu.

-Nu te urca in tren! mi-a spus cu glasul dulce si privirea patrunzatoare, cum doar el le poate avea. Intoarce-te la mine!

***

Dragilor, am inceput acest articol cu o mica povestioara de dragoste, pentru ca despre asta vreau sa vorbim: iubirea.

Cu totii am citit despre iubire si nu ne este strain mitul printului fermecator, care vine calare pe un cal alb, ca sa ne fure inima si sa ne schimbe viata. Probabil fiecare dintre noi a visat cel putin o data la el si fiecare dintre noi a fost dezamagita cand acel „el” nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor noastre feerice.

Cartile sunt primul nostru contact cu notiunea de iubire. Fie ca vorbim de povesti si basme, ori de nuvele sau romane, ele deschid poarta catre lumea nemarginita a iubirii.

Am preferat intotdeauna o carte ce are o poveste suficient de buna incat sa te transporte in lumea ei, dar o realitate suficient de brutala, incat sa te tina cu picioarele pe pamant. O astfel de carte este „Jurnalul Aurorei Serafim„, de Sidonia Dragusanu.

Iubirea te ridica, dar tot iubirea poate sa te doboare

 

sursa foto: Superblog@ Sidonia . ro

Sidonia Dragusanu ne prezinta in cartea ei cele doua ipostaze ale iubirii: iubirea bolnava, care te raneste si poate sa te distruga si iubirea vindecatoare, ce te reintregeste.

„Am avut tot timpul – si in expozitie si pe strada cand m-a insotit – senzatia (pe care de altfel am pastrat-o, la diferite intensitati si nuante pe intregul parcurs al legaturii noastre) ca ma aflu, fara putinta de a da inapoi, in fata unui tren, care se indreapta intr-o cursa accelerata spre mine.”

Iubirea bolnava poarta in acest caz numele de Stefan. „O fire navalnica, impetuoasa si despotica”, preocupat prea mult de propriile trairi si prea putin de ale altora, Stefan a fost pentru Aurora o confirmare a faptului ca iubirea nu e pentru toata lumea, cu atat mai putin pentru ea.

Adesea, oamenii toxici ne fac sa credem ca nu meritam sa fim intelesi, respectati si iubiti fara interes. In cazul in care vreti sa aflati daca Aurora si-a schimbat parerea despre dragoste, daca s-a vindecat de iubirea bolnava a lui Stefan si daca a gasit pe cineva care sa o reintregeasca, va recomand sa cititi cartea „Jurnalul Aurorei Serafim”.

Carti VS. Realitate

Uneori, iubirea din carti e mai dulce. Si ajungem sa traim cu impresia ca printul calare pe cal alb exista, iar daca nu il gasim, incercam sa il construim. Doar ca, vedeti voi, nu e atat de usor sa schimbi un om, mai ales impotriva vointei lui. Am auzit despre incercarile esuate ale oamenilor de a-si transforma partenerii in ceea ce isi doreau ei sa fie de atat de multe ori, incat pot sa va spun ca nu merge asa.

Chiar si atunci cand iubirea nu e dulce, de cele mai multe ori gaseste o cale sa devina. In carti. Pentru ca in realitate, ce e bolnav poate ramane bolnav toata viata. Insa acesta este un motiv in plus pentru noi, cei care stim pe propria piele ca unele suflete nu pot fi vindecate niciodata, sa citim povesti de dragoste cu final fericit.

Indiferent de ce fel de povesti de iubire preferati, sa cititi, dragilor! Cititi, pentru ca daca nu ati gasit iubirea care sa va vindece, s-ar putea sa o faca cititul!

Articolul „Iubirea te ridica, dar tot iubirea poate sa te doboare” a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019.

Un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: