fbpx
superblog

O zi norocoasa

Era o zi capricioasa de primavara. Soarele intra in nori, doar ca sa apara din nou pe cer, cateva minute mai tarziu. Vantul inca rece adia usor, facand crengile incarcate cu flori ale copacilor sa se balansese si sa se unduiasca, de parca am fi dansat propriul lor dans secret.

Am descuiat usa de la birou, apoi am aprins lumina si am intrat. Ajunsesem mai devreme, asa ca m-am dus sa imi fac o cafea, boscorodindu-l in sinea mea pe manager, care nu ne luase inca un espressor de cafea nou. Cel vechi era pe cale de a-si incheia misiunea pe acest Pamant. II aratasem si promotii la espressoare, dar se incapatana sa il pastreze pe cel vechi, pana in ziua cand isi va da ultima suflare.

Visam la un espressor automat Philips, Piano Black, Seria 5000, cu 5 setări pentru intensitatea aromei si posibilitatea de a obtine o spumă delicioasă de lapte si speram ca daca ii mai arat de cateva ori imaginea cu minunatul espressor, poate o sa ii ramana intiparita pe retina, iar cand ne va cumpara in sfarsitu unul, il va alege pe acesta.

O zi norocoasa

Inca visand la espressorul perfect, am iesit in curte, pentru a-mi bea cafeaua. M-am asezat pe banca, am luat o gura mare din licoarea delicioasa, apoi am inchis ochii, pentru a ma bucura pe deplin de caldura soarelui care se decisese sa iasa din nori.

fotografie din arhiva personala

Si cum stateam eu asa, am auzit un mieunat foarte slab. Initial am crezut ca mi s-a parut, dar apoi s-a auzit  din nou. Am lasat cana cu cafea pe banca si am plecat sa caut sursa zgomotului.

Am gasit-o in scurt timp: un pisoi, putin mai mare decat o galusca, incerca sa se strecoare pe sub poarta sa intre la noi in curte si se blocase acolo. L-am luat cu grija de acolo, iar el s-a cuibarit la pieptul meu si a inceput sa toarca.

Era o frumusete de pisoi de cea mai pura rasa maidaneza: gri tigrat, cu ochii mari, caprui si un suflet care s-a lipit instantaneu de al meu. M-am asezat pe banca si tinandu-l pe genunchi, am mai luat o gura de cafea.

-Ce fac eu cu tine acum? am spus, privind in ochii lui calzi.

Eram intr-un impas. Nu il puteam lua acasa, pentru ca aveam doi caini, nu il puteam lasa in strada, pentru ca aveam un suflet care nu ma lasa sa fac asta. Pur si simplu, nu stiam ce sa fac.

Cu el cuibarit la mine in brate si cu cana de cafea inca in mana, am inceput sa pun anunturi pe diverse grupuri si site-uri: a pierdut cineva un pisoi in zona Gara de Nord?

Curand au ajuns si colegele mele la birou.

-Vaaaaai! au spus amandoua, la unison.

Asta asa, in loc de „buna ziua”.

-Avem un animalut! a spus Ana.

-Trebuie sa ii gasim un stapan cat mai repede, am spus. Stiti ce s-a intamplat cu ultimul animalut pe care l-am avut la birou.

-Cum il cheama? a intrebat Valentina. E fata sau baiat?

-E….baiat! am spus, ridicandu-l, pentru o examinare rapida. Si il cheama Lucky.

Numele imi venise firesc, de parca as fi stiut dintotdeauna ca asa il va chema.

Am mai luat o gura din cafea si am intrat in birou, impreuna cu colegele si cu Lucky.

Urmatoarele doua saptamani, Lucky a locuit in biroul nostru. Ii aduceam mancare de acasa si il scoatem afara pe furis, sa isi faca nevoile.

fotografie din arhiva personala

Norocul lui – si al nostru- ca era o mogaldeata mica si incapea cu usurinta intr-un buzunar, pentru ca asa reuseam sa il strecuram afara si inapoi in birou. Era cel mai cuminte pisoi. Nu facea galagie si nu isi facea nevoile inauntru. Ii placea sa doarma la mine in brate si sa se joace cu pixul meu, in timp ce scriam. Activitatea lui preferata era sa mearga pe birou, de la o fata la alta, pentru a fi mangaiat si alintat. Nu zgaria si nu musca, doar torcea, minute in sir.  V-am spus: cel mai cuminte pisoi. De fapt, a fost atat de cuminte, incat nimeni nu si-a dat seama, timp de doua saptamani, ca avem un pisoi in birou.

Timpul trecea si nimeni nu raspundea la anunturile mele. Nimeni nu pierduse un pisoi si nimeni nu isi dorea sa adopte unul. Eram ingrijorata, pentru ca minciuna are picioare scurte si cu toate ca era o minciuna onorabila, cineva urma sa ne prinda….cu mata-n sac.

Era o dimineata calda de sambata, iar eu am iesit afara, sa imi beau cafeaua pe banca si l-am luat pe Lucky cu mine, sa isi faca nevoile. Curtea era pustie, pentru ca doar eu si colegele de departament lucram in weekend. Si cum stateam eu asa, linistita, am vazut o masina parcand in fata portii, iar cateva secunde mai tarziu am incremenit, pentru ca managerul intra pe poarta.

Managerul, care nu venea niciodata la birou in weekend. Managerul, caruia ii placeau animalele, doar ca nu la el in firma.

-Ce e cu pisoiul?

Asta asa, tot in loc de „buna ziua”.

I-am spus tot adevarul: cum l-am gasit la poarta, cum s-a cuibarit la pieptul meu si nu am putut sa il las pe strada, cum l-am tinut in secret in birou, timp de doua saptamani.

Am zis ca daca e sa fiu data afara, macar sa fie pentru o cauza nobila.

-Doua saptamani? a intrebat Radu zambind.

-Da.

-Dar stii ca daca afla vecinii nostri de la restaurant, vor vrea sa renuntam la el si au dreptate. Daca vine un control si gasesc pisoiul in curte, le inchid afacerea cat ai zice „Lucky”.

Radu a luat pisoiul si a inceput sa il mangaie, apoi a scos telefonul si a format un numar.

-Luana, vrei un pisoi? E mic, are vreo 3 luni.

Inima mi se facuse cat un purice.

-Fa-I bagajele maidanezului, il iau eu.

-Serios?

-Da, nevasta-mea isi dorea demult un pisoi si adevarul e ca si eu as vrea unul, asa ca…probabil el a fost sa fie al nostru.

Am luat din birou paturica pe care i-o adusesem lui Lucky si pixul lui preferat, cu care se juca mereu, apoi le-am anuntat pe fete ce urmeaza sa se intample.

Cand ne-am dus in curte, l-am gasit pe Radu tinand pisoiul in brate si se plimbandu-se dintr-o partea in alta.

-Ce s-a intamplat?

-Am venit aici cu un scop, dar…am uitat care era scopul.

-Ai venit cu un scop si pleci cu un pisoi, a spus Ana razand.

Ne-am luat la revedere de la Lucky, l-am pupat pe botic si l-am pus pe Radu sa ne promita ca il va mai aduce in vizita.

-Parca totusi mi se pare ca am uitat ceva, a spus el, uitandu-se confuz prin curte.

-Un espressor! am spus eu.

sursa foto: magNet

-Ce?

-Stii ca espressorul vechi nu prea mai merge si ne-ai promis ca ne vei lua unul nou? Magazinul online magNET.ro are oferte foarte bune la esspresorul Philips, Piano Black, Seria 5000.

-Bine, comanda-l.

-Pe bune?

-Da, trece datele firmei, stii tu procedura.

-Multumiiiim, am mieunat toate trei la unison.

-Hai, mai aveti treaba cu mine? Ca am un pisoi de crescut.

Am comandat esspresorul si a ajuns in cateva zile. Era un vis: pastra boabele proaspete, datorita functiei Aroma Seal, facea o spuma de lapte fina, cremoasa si delicioasa, functia pentru setarea aromei ma ajuta sa imi fac cafeaua cu intensitatea perfecta si era mereu atat cat trebuie de fierbinte, datorita functiei Thermoblock, iar cu functia Memo, am avut mereu cafeaua potrivita dorintelor si gusturilor mele.

Pe cuvant, espressorul Philips Piano Black a fost unul dintre lucrurile carora le-am dus dorul cel mai tare, cand am plecat de la jobul respectiv.

Cat despre Lucky, ne-a fost dor de el, dar eram fericite ca si-a gasit niste stapani iubitori, care il rasfata asa cum fiecare pisoi merita rasfatat.

Articolul „O zi norocoasa” a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *