fbpx
Random prin viata,  recenzie de carte

Viata e un lucru atat de fragil!

Dragilor, astazi vreau sa va vorbesc despre o carte pe care am citit-o de curand, si anume „Razvratitii” de Cristina Nemerovschi.

Pe scurt si la o prima privire, mai superficiala asa, cartea ne spune povestea Dariei, o adolescenta de 16 ani. Aflam care ii sunt prietenii, ce preferinte are, cum isi petrece timpul, ce ganduri o macina si dupa ce principii isi ghideaza viata.

„Nu sunt prea multe de stiut despre mine. (…) Mancarea preferata e pizza. Si ciocolata. Si noodlesii chinezesti. N-am purtat niciodata costum de baie intr-o singura piesa si nici cercei tip creole. Nu-mi place rujul roz. (…) Iubesc toate pasarile, mai ales primavara. Craciunul trecut am incercat sa ma sinucid.”

Trecand de bariera superficialului, intelegem care sunt motivele pentru care Daria vrea sa moara. De fapt, nu atat ca isi doreste sa moara, dar nu mai vrea sa traiasca. E o diferenta de nuanta: nu o fascineaza moartea, ci o plictiseste viata. O plictiseste, o dezgusta, o doare. Mai ales o doare. Si nu crede ca mai are ce sa ii ofere. Nu vede rostul, scopul de a ramane in viata.

Daria isi doreste ca existenta ei sa se termine, dar in egala masura isi doreste sa gaseasca un motiv pentru care viata merita traita. Ar vrea sa cineva sa ii insufle speranta in suflet, dar imediat ce speranta apare, o respinge cu agresivitate. Speranta e periculoasa.

„Era atat de riscant si de trist sa-ti lasi sperantele sa zburde nestingherite, pentru ca speranta era ca un cal nazdravan – odata ce o lua la goana, nu il mai puteai opri. Si ai fi vrut sa il opresti uneori, stiai ca nu va gasi ceea ce cauta, va fi dezamagit si va suferi mult.”

Ii intreaba pe toti prietenii ei si pe bunica ei de ce traiesc, de ce considera ca viata ar merita traita. Fiecare vine cu un alt raspuns, pentru ca nu exista un motiv universal pentru care merita sau nu sa traiesti. Fiecare are motivele lui, fiecare persoana are ancorele ei, care o tin agatata de viata. Tine cumva de tine, de noi, de fiecare in parte, sa gasim propriile intelesuri, propriile ancore, de care sa ne agatam. Nimeni nu ni le poate da pe ale lui, pentru ca nu asa functioneaza.

Cel mai mult mi-a placut raspunsul bunicii Adele. E atat de simplu si in acelasi timp de complex:

„Avem destul timp sa nu mai fim.”

Atunci cand esti mort, esti mort pentru eternitate. Spre deosebire de moarte, care e infinita, viata e scurta. Bine, asta daca nu crezi in reincarnare, asa cum imi doresc eu sa cred, dar nu imi iese in proportie de suta la suta.

sursa foto: pixabay

Oricum ar fi, despre moarte stim sigur ca se va intampla, mai devreme sau mai tarziu. Despre viata, nu putem spune cu certitudine acelasi lucru.

Mi-am pus si eu intrebarea asta, de mai multe ori de-a lungul vietii si ultima data acum, citind cartea: de ce traiesc? Care e ancora mea?

Cred ca salvarea mea a fost si este ca imi place sa visez. Si cat timp nu imi voi pierde abilitatea de a visa, voi avea mereu de ce sa ma agat. Pentru ca din visuri se nasc sperantele, iar din sperante, puterea de a lupta, de a construi, de a demola, de a fi.

Traiesc pentru mine si pentru visurile mele, pentru ca imi place sa le vad implinite. Traiesc pentru cei pe care ii iubesc si pentru cei care ma iubesc. Traiesc pentru toti oamenii pe care poate ii voi ajuta la un moment dat si pentru toate animalele pe care poate le voi salva la un moment dat.

Traiesc pentru a ma bucura de natura, flori si luna. De mirosul dulce al liliacului inflorit si de cel sarat al marii, in miez de vara. Traiesc pentru ca iubesc viata si in egala masura, pentru ca imi e frica de moarte. Pentru ca imi place sa am teluri si sa le ating. Si putin pentru a ma bucura de reactia persoanelor care mi-au spus ca nu pot, nu sunt in stare, nu e de mine. Nu mi-am facut un scop din asta, dar e un bonus care, de ce sa nu recunosc, imi aduce satisfactie si bucurie.

Destul despre mine, sa revenim la „Razvratiti”.

La polul opus Dariei, se afla Puppy, prietenul ei cel mai bun. El e optimist, iubeste viata si traieste ca sa vada „cum se coloreaza sufletele oamenilor”. Puppy e atat de plin de viata, pe cat e Daria de lipsita de dorinta de a trai.

Pentru ca nu isi poate imagina viata fara prietena lui cea mai buna, devine fidel unui singur scop: sa o salveze pe Daria de ea insasi, sa o tina in viata si sa ii demonstreze ca inca mai exista motive pentru care ea sa aleaga sa traiasca.

Intrebarea care m-a macinat pe tot parcursul cartii, si care probabil v-a incoltit si voua in minte, este daca el va reusi. Daca iubirea si prietenia vor fi suficiente pentru a o salva. Daca Daria va reusi sa iasa din abisul negru in care s-a scufundat.

Ei bine, asta veti afla voi doar citind. In plus, daca ati citit si alte carti de ale Cristinei, in „Razvratitii” veti avea surpriza de a descoperi locuri si personaje pe care le cunoasteti si pe care cu siguranta le indragiti.

„A doua imagine era cu un loc despre care stiam ca se chema Cala, dar nu aveam idee cine ii spusese asa si nici de ce. Era un loc aproape de Bucuresti, intr-o padure, cu o sina de cale ferata si un parc de distractii parasite, cu un carusel abandonat si ruginit.”

Viata e un lucru atat de fragil!

Cartea asta mi-a demonstrat inca o data cat de vulnerabili suntem noi, oamenii. Cum ne poate rapune un comportament, un gest, o persoana, un sentiment. Cat e de usor sa ne lasam acaparati de gandurile negative, de ideea ca nimic nu are rost, fara a mai incerca sa gasim rostul in ceva, sa gasim un scop al vietii.

Din pacate, in societatea actuala fragilitatea psihica, fie ca vorbim despre o tulburare, o trauma, sau pur si simplu despre natura umana, este blamata. Este tabu. Daca recunosti ca ai avut ganduri negre sau atacuri de panica, esti privit ca fiind nebun.

„Lumea te vrea un om sters. (…) Cel mai tare ii doare cand esti admirat pentru ca stralucesti.”

Culmea, generatia noastra e una foarte stresata si tot mai fragila emotional. Si in loc sa recunoastem aceste lururi, le ascundem sub pres. In loc sa ne ajutam unul pe celalalt, ne dam in cap. In loc sa cautam ajutor, fie ca vorbim de umarul unui prieten sau un psiholog, ne inchidem in noi si arucam cheia.

Viata e un lucru atat de fragil! Dar in acelasi timp, ceva extrem de pretios.

In fiecare zi, trei persoane cu varste sub 18 ani mor prin sinucidere in Romania. Daca ai nevoie de ajutor, poti apela 0800 801 200 (Alianta Romana de Preventie a Suicidului), 0800 080 100 (Centrul de prevenire a tentativelor de suicid la adolescent al Spitalului Alexandru Obregia) sau 0722 116 123 (Asociatia Sf. Damian). De asemenea poti scrie pe adresa de e-mail sos@antisuicid.com .

Stiu ca suna cliseic, dar pe bune ca viata merita traita!

 

 

5 comentarii

  • ruxandrahappylittlethings

    Pare interesantă cartea,ai ales un subiect bun despre care să vorbești,în schimb, nu știu cât de bune sunt statisticile. Nu am găsit nimic care să ateste că sunt atât de multe sinucideri în România ale persoanelor sub 18 ani. Este exagerat.
    Dar este bine că există o astfel de linie telefonică și în România pentru a ajuta persoanele care trec prin așa ceva. Da,viața merită trăită!

    • R B

      Sincer, nu am verificat daca acea statistica e corecta. Daca ai vazut si clipul, cel care vorbeste este un psiholog/psihiatru cumva specializat in sinucideri la adolescenti…asa ca l-am crezut pe cuvant. Daca te uiti la cate maini se ridica in sala atunci cand el intreaba cine a avut un prieten care i-a spus ca vrea sa se sinucida…iti vine sa il crezi pe cuvant.

      • ruxandrahappylittlethings

        Tocmai,statistica se face pe țară,în timp și cu dovezin,nu doar cu câteva mâini ridicate în sală. Și e o diferență între ” a vrea să” și sinucideri la propriu. De asta am spus că nu știu cât de bune sunt statisticile și sunt că exagerate.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: