fbpx
catei,  sfaturi & stuff

Ce trebuie sa stii cand pleci cu catelul in vacanta

Dragilor, in toamna asta am fost pentru prima data cu Bela la mare. Da, in toamna, ca eu sunt ca neomul si plec in concediu la inceputul lunii septembrie. 🙂

Am cautat atunci articole despre ce trebuie sa stii cand pleci cu catelul in vacanta si nu am gasit prea multe informatii, asa ca primul gand la intoarcere a fost sa scriu despre experienta mea, cum au decurs lucrurile, ce am luat cu mine, ce mi-ar fi placut sa stiu, etc.

De atunci si pana acum a trecut ceva timp, dar iata, m-am urnit in sfarsit sa scriu. Mai bine mai tarziu decat deloc, vorba aia!

Ce trebuie sa stii cand pleci cu catelul in vacanta: drumul

Daca mergi cu masina, ai trei variante: pui catelul in cusca si cusca o securizezi centura, ii pui catelului ham impreuna cu lesa speciala, care se prinde cu centura sau ii pui ham si lesa normala si in tii in brate, dar si de lesa. Primele doua variante sunt mai sigure, insa eu am ales-o pe a treia, din cauza de spatiu.

Daca al tau patruped nu e obisnuit sa stea in cusca, aceasta varianta pica, pentru ca o sa fie un stres in plus pentru el si pentru tine. Varianta de a lasa catelul pur si simplu liber in masina pica si ea, fiind periculoasa: poate sa ajunga la sofer si sa ii distraga atentia sau poate sa zboare prin parbriz la o frana mai brusca.

In cazul in care ai de facut un drum lung si catelul e agitat de regula in masina, vorbeste cu veterinarul si o sa iti recomande o pastiluta care sa il calmeze. Nu e anestezic sau ceva, eu am avut pentru Bela si i-am dat doar jumatate din doza recomandata de vet, ceea ce a facut-o sa fie aproape la fel de nebuna ca de obicei.

Daca mergi cu trenul, nu stiu sa iti  spun prea multe, ca nu am fost. Tot ce stiu e ca trebuie sa ai carnetul de sanatate la tine, cu toate vaccinurile si deparazitarile la zi. O sa ai oricum nevoie de el la hotel/pensiune.

Ce trebuie sa stii cand pleci cu catelul in vacanta: bagajul

Bagajul ar trebui sa contina:

  • mancare, evident, plus bol pentru mancare si apa
  • pleduri, in cazul in care nu e 100% invatat cu facutul afara
  • o paturica de a lui care sa aiba mirosul de „acasa” si care il poate ajuta sa se calmeze in momentele stresante
  • un sampon, ca nu stii prin ce noroi ajunge micul tau explorator (si un prosop, daca ai vreo jena in a folosi prosoapele de la hotel pentru a sterge cainele) si o perie, daca ai catel cu blana lunga
  • o jucarie (noi nu ne-am jucat, ca la cat am plimbat-o pica lata cand ajungeam in camera de hotel)
  • un cearceaf, pe care sa il pui pe sezlong, sa stea si cutu’ confortabil
  • pastile: eu am avut ceva pentru stomac si ceva pentru piele, deoarece cu astea o stiu sensibila si am zis sa fiu pregatita (si bine am facut!) sa nu ma trezesc ca umblu prin Constanta cautand farmacie veterinara

 

Ce trebuie sa stii cand pleci cu catelul in vacanta: la ce sa te astepti, ce sa faci si ce sa nu faci

  1. In prima zi, Bela a fost foarte agitata. Mai exact, m-a scos din sarite. Latra excesiv (si-a doborat toate recordurile de latrat fara oprire), scancea, tremura si nu isi gasea locul. Mi-ar fi placut sa stiu la vremea aia ca e normal. Un caine e stresat cand merge intr-un loc pe care nu il cunoaste, deci nu dispera (cum am facut eu), din a doua zi deja o sa se familiarizeze cu locul nou si o sa fie mai ok.

La noi a fost mai nasol pentru ca Bela nu e obisnuita cu locuri noi si e un catel adoptat de pe strada, speriat ca o sa fie abandonat din nou. Daca voi iesiti cu catelul prin parcuri mari sau il mai luati cu voi la terasa ori  prin oras s-ar putea sa se obisnuiasca mai repede cu schimbarea de peisaj si sa nu fie atat de agitat.

2. Un lucru important, pe care eu nu l-am stiut, a fost sa nu o las sa bea apa de la chuiveta/cismea. Aveam in curtea hotelului o cismea cu apa rece si buna, de la care Bela mea s-a stricat la stomac. Bine ca eram pregatita cu pastilutele pentru stomac! 🙂 Din a doua zi i-am dat doar apa plata si nu a mai avut probleme.

3. E interzis sa mergi cu cainele pe plaja, lucru pe care cred ca il stiai deja. Daca totusi vrei sa iti fortezi norocul, nu te duce la orele cele mai aglomerate si de asemeneaai ai grija sa nu il tii prea mult in soare si sa ii dai apa proaspata (plata!) cat de des poti. Daca ai un catel de talie mica, poti lua cu tine un ghiozdan si il bagi repede acolo daca apare ceva.

Cam astea au fost ideile mele, in mare parte. Daca am omis ceva puteti scrie voi in comentarii si voi completa ulterior in articol.

Ma mai duc cu Bela in vacanta? Daaa, clar! Odata ce ne-am linistit (ea ca s-a familiarizat cu locul si eu ca am vazut-o pe ea ca e ok) chiar m-am relaxat si mi-am incarcat bateriile la maxim.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *