fbpx
  • superblog

    Iubirea te ridica, dar tot iubirea poate sa te doboare

    Era o toamna calda si placuta. Frunzele se desprindeau aproape cu tandrete de crengi, de parca le-ar fi daruit un ultim sarut, si cadeau lin pe pamant. Vantul adia placut, dar tot mai rece, prevestit iarna ce avea sa vina. Paseam incet pe pavajul din gara, tragand dupa mine valiza mare si grea. Numaram bucatile de pavaj, pe masura ce calcam pe ele. „Unu, doi, trei….s-a terminat. De data asta, s-a terminat pe bune. Nu te gandi la asta! Patru, cinci…” Am iubit intotdeauna trenurile. Cu aerul lor vintage, ma transportau de fiecare data intr-un peisaj de poveste, unde nimic rau nu ti se poate intampla. Acum, insa, nu mai…